Boxul cu umbra ta

Desenarea logo-ului sau cum se adresează în mesajele lor sunt principalele îngrijorări ale celor mai mulți antreprenori. Realitatea însă arată că fără un Mentor îți va fi greu să reușești.

Fără Mentori puternici, munca ta poate deveni la fel de frustrantă ca boxul cu umbra, iar rezultatele obținute din activitatea ta vor fi destul de slabe.

Asta dacă nu cumva eșuezi…

De fapt, fără sprijinul unui Mentor, miraculos este să supraviețuiești măcar în primii 2-3 ani.

Eu am fost norocos și am lucrat cu câțiva ce mi-au împărtășit din înțelepciunea lor la momentul potrivit.

I-am întâlnit și am lucrat cu ei, supărându-i cu persistența mea proverbială, mai curând scapi din fălcile unui câine de luptă dar nu de mine!

Atunci eram destul de încrezător cu o atitudine de tip „știu-tot”, o combinație nu tocmai potrivită.

Însă nu am putut juca acest rol cu 2 dintre mentorii mei. Pentru că cel dintâi a fost primul meu coach, care nu s-a lăsat impresionat de atitudinea mea, iar cel de al doilea, Alan, mi-a ridicat nivelul de energie până la înțelegerea potențialului pe care îl am, de fapt.

Deci Steve, m-a ascultat, fără să intre în povestea mea de succes și fără a fi influențat de lipsa mea de încredere în coaching. El putea să se conecteze cu un campion plin de povești, așa cum eram atunci.

Ca să îți faci o idee, era o combinație de calugăr budist, undeva între Tom Cruise și Steve Irwin în zilele bune.

Așa că am încercat să-l influențez și să-l determin să-mi accepte argumentele, dar nu a cedat, ba mai mult, m-a invitat să fiu deschis pentru ce nu știu.

Atenție maximă la ce mi-a spus! Ești gata?

Participă la un workshop în care să devii CLAR… mamă ce experiență, de departe cea mai bună din viața mea!

Coaching Summer School – Riding The Wave

Te invit să vii pe 31 Iulie și 1 August și îți garantez că nu vei regreta. Iată ce mentori vei avea!

Unul dintre cei cinci Master Traineri care te învață cum să fii mai productiv, în trainingul Productivitate personală – Evaluează, Decide, Execută este Dragoș Rouă.

Dragos

Dragoș Rouă, Mentor

Dragoș este antreprenor, blogger, pasionat de dezvoltare personală, alergător, tată, dansator de tango, visător … așa cum se prezintă el.

În principal este un om de succes, care a pus pe picioare câteva afaceri, un om care a pornit

de la zero și a demonstrat în repetate rânduri că se poate.

După ce câțiva ani a fost obsedat de productivitate, de instrumente GDT, zeci de aplicații de project management a realizat că nu suntem făcuți numai ca SĂ FACEM lucruri.

Suntem făcuți și pentru a ne bucura, a planifica sau chiar pentru a amâna. Începând din acel moment, Dragoș și-a construit propriul cadru de productivitate, care s-a transformat ulterior într-un stil de viață.

Despre cum să-ți construiești propriul plan de productivitate și ce elemente să iei în calcul vei afla la Coaching Summer School 3 alături de Dragoș Rouă și modelul său “Assess, Decide, Do – Natural Productivity”

Dragoș este autorul a 6 cărți de dezvoltare personală, în format electronic pe care le puteți achiziționa pe blogul său.

Pe el îl veți întâlni pe 31 iulie la trainingul Productivitate personală – Evaluează, Decide, Execută. Notează-ți în agendă!

 

Menu