Eu si relatia mea cu echipa

Teama de expunere

Nu știu de ce spun unii că vara e un sezon mort. Mie mi se pare cel mai interesant. Și nu vorbesc doar de timpul liber aici. Anul trecut, de exemplu, în timp ce îmi pregăteam vacanța de vară, am primit două solicitări de coaching – diferite ca scop, însă având un element comun. Și anume: amândoi clienții erau expați, aveau un contract temporar în România și o provocare aproape identică: deschiderea către oameni.

În ambele cazuri, solicitarea venea din afara țării, de la nivelul regional al companiei, și avea „o ștampilă” mare pe ea care spunea: „urgent!”. Clienții: doi conducatori de businessuri multinaționale cu echipe de până în 10 manageri și cu foarte mare presiune pe rezultate rapide. Dar – vorba clișeului – la rezultate se ajunge prin oameni, nu?

+ și –

Profilul managerilor de top este probabil unul dintre cele mai interesante. Ei ajung la acest nivel de conducere fiind siguri pe ei că merită această poziţie și că au atributele necesare de conducători. Și, în mare, poate chiar așa e. Iată de ce:

– sunt echilibraţi (poate chiar prea mult, pentru că asta face ca emoţionalul lor să fie foarte scăzut, ceea ce duce la tendinţa de a fi absenţi);

– credinţa lor este că „trebuie să am dreptate”;

– frica lor este aceea de a face greşeli fatale (dar nu declară niciodată această frică, o ţin în ei înşişi; nu o să spună niciodată că le este frică de ceva, de exemplu);

– au frământări dar ei sunt concentraţi numai pe ei înșiși;

– se raportează numai la ei, nu şi la cei cu care lucrează;

– își asumă rolul de conducători din perspectiva de business, fără implicare emoțională în viața echipei;

– au abilități și calificări funcțional-tehnice foarte bune;

– câteodată au idei foarte bune (pe care însă, de multe ori, nu le pot expune și explica clar);

– au dificultăți în exprimarea sentimentelor.

Foarte interesant în lucrul cu managerii este faptul că de multe ori ei au nevoie să lucreze cu cineva care să-şi asume rolul de oglindă şi care să le refacă traseele emoţionale. În acest fel ajung să-şi înţeleagă propria poveste: cine sunt, ce vor de fapt şi cum pot să reuşească asta prin echipa lor. Acesta din urmă fiind, probabil, unul dintre cele mai importante lucruri.

Eu Noi

Mulți manageri nu conştientizează că prin cei din jurul lor pot reuşi, iar asta se întâmplă adesea şi pentru că le e frică să-şi arate adevărata faţă. Le e teamă să pară supuşi greşelilor, afectaţi de imprevizibil, afectuoşi, normali, muritori, copii. Pitind aceste faţete, ei fac un schimb tacit cu perfecţiunea şi răceala: acceptă riscul de a pierde loialitatea şi sprijinul echipei. Oamenii nu cred în perfecţiune şi infailibilitate.

Cei de sub tine te vor recunoaște ca lider și te vor urma dacă:

dovedești cunoştinţe
ești o persoană agreabilă
ești de încredere

Întorcându-mă la cei doi clienți din vara trecută, abia după patru sesiuni de coaching au reuşit să pună pe foaie câteva lucruri despre ei. Partea cea mai dificilă – culmea – a fost legată de viața personală și relația cu business-ul. De multe ori cei care lucrează în altă țară au nevoie de sprijinul familiei, orice derapaj aici influențând și perfomanțele de business.

SCHIMBĂRI PRODUSE:

– au început să-i lase şi pe alţii să conducă şedinţele;
– au deschis comunicarea vizavi de pregătirea întâlnirilor lunare din board;
– unul dintre ei a lucrat la planul de succesiune, antrenând un alt manager pentru preluare;
– s-au expus şi au început să primească feedback pentru comportamentele lor cu echipa.

FINALITATEA:

În urma feedback-ului primit de la echipă și de la cei din jur s-a lucrat la schimbarea a două comportamente de lucru:

– comunicarea în afara țării (mai precis prezența la întâlniri regionale + inițierea unor proiecte cu impact regional), care s-a concretizat prin asumarea unui rol regional;
– comunicarea cu echipele lor, adică asculatarea membrilor, interacțiunea cu ei pe baza dorințelor lor, legătura emoțională.

The end.

Dar, între timp, vara se apropie din nou. De fapt, e aici.