Cele 3 planuri ale realității

Mulți râd când îi întrebi de vise. Și, pe bună dreptate, Dacă nu îți dai voie să faci și altceva decât ceea ce îți propui, cel mai probabil ești o persoană care nu va înțelege întrebarea „ce vise ai?”. Însă ce se întâmplă dacă cel care pune întrebarea și cel care nu îi vede rostul se întâlnesc?

Una dintre cauzele principale ale problemelor dintr-o relație – fie că vorbim despre o echipă dintr-o organizație, fie despre un cuplu – o reprezintă nivelurile diferite ale realității în care sunt ancorate persoanele respective la un moment dat. Ca atunci când suntem la etaje diferite și ne e, practic, imposibil să ne auzim.

Conform  reputatului psihoterapeut american Arnold Mindell (71 de ani), fondatorul conceptului Psihologiei Orientate pe Proces,  există trei niveluri ale realității. Să le luăm pe rând:

Esența – acesta e nivelul  la care potențialul fiecăruia se manifestă în formă pură , înainte de a căpăta  o formă definită. Este probabilitatea ca ceva să se întâmple, energia care tinde să se transforme în ceva. Este mișcarea browniană a unor elemente care la un moment dat ajung intr-o ordine și formă care aduc un sens nou și surprinzător. E ceva pe care nu poți pune degetul, nu e concret.

Vis – acesta e nivelul unde natura înconjurătoare, împreună cu speranțele, visele, temerile, așteptările și proiecțiile noastre, ne modelează lumea. Prin observație ne creăm experiența.  Altfel spus, observând ce se întâmplă cu noi într-un anumit mediu, traducem acele evenimente în experiență. Pornind de la ideile sau impulsurile din nivelul „esență” începem să visăm (aici și în sensul de „a ne gândi”) despre ce putem face mai departe. Despre cum putem transforma acele idei în lucruri concrete. Acesta e locul în care desoperim noi lucruri si devenim curioși. Împreună cu universul nostru, „visăm” propria realitate. „Visăm” despre noi, despre ceilalți și despre relațiile noastre. De multe ori îi aducem și pe ceilalți în visele noastre și proiectăm asupra lor propriile vise.

Spre exemplu, visăm despre cum va fi copilul nostru. Ne dorim lucruri pentru el și îl îndreptăm în direcții care – de multe ori – poate nu-l caracterizează de loc. Îl vedem deștept, puternic, curajos și-l împingem spre activități cu care nu are nimic în comun.

Asta e versiunea mai puțin bună a viselor. Ceea ce nu înseamnă însă că trebuie să-ți omori visele. Visele te dezvoltă foarte mult și te duc mai sus. Fără ele îți va fi aproape imposibil să faci salturi.

Realitatea masurabilă – odată ce o scanteie a apărut în nivelul Esenţă și a căpătat formă în visele noastre, şansa să se manifeste în realitatea măsurabilă este de aproximativ 90%.

În prezent, ca urmare a caracterului joburilor, lumea trăiește tot mai mult în realitatea măsurabilă. Există niște etape și niște obiective pe care trebuie să le întrunească. Sunt așa de prinşi în ele încât nu mai au timp și nici obișnuința de a încerca să reinventeze roata.  Și se bazează foarte mult pe trecut și pe experiențele deja existente.

Nu ar fi nimic, dar prea mult timp petrecut în realitatea măsurabilă duce la blazare, lipsă de împlinire, lipsă a evoluției. Aşa ucizi ce e creativ în tine și în cei din jur.  Atâta timp cât nu există un echilibru între spațiul pe care cele trei niveluri le ocupă în viața fiecăruia, apar problemele.

Echilibrul

De exemplu, cum ar fi să-ţi trăieşti viaţa numai în realităţi măsurabile? Acțiune, acțiune, acțiune. Ce crezi că pierzi? În primul rând îți ucizi potențialul. Nu îți mai dai voie să visezi, scânteile nu mai apar pentru că nu îți mai dai voie să le vezi. Apare plafonarea, plictiseala, blazarea. Cum e insa, sa fii un permanent visator? E perfect. Lumea e a ta sau nu. Dacă însă nimic din ceea ce visezi nu se concretizează și nu are finalitate, apar frustrările.

Ce se întâmplă într-o relație? Atât timp cât există înțelegerea faptului că toate cele trei niveluri sunt necesare și există deschidere și susținere pentru manifestarea lor, e bine. Dar de cele mai multe ori criticăm actiunile – sau lipsa lor – în rândul partenerilor, neînțelegând că poate ei sunt doar într-un alt nivel al realității decât noi. Începem să-i „visăm” in nivelul nostru de realitate, până când se simt sufocați și „explodează”. Ca atunci când îi spunem partenerului că s-a trezit cu fundul în sus, deși el e doar adormit sau obosit. Însă tot insistând asupra ideii, va ajunge să creadă și el asta.

Unii o fac din tendința de a controla lucrurile, alții din prea multă bunăvoință sau din frustrare. De exemplu, atunci când un manager vrea să-i facă pe cei de sub el să se simtă la fel sau mai rău decât el.

Întrebarea este: la ce nivel te afli tu?