În spatele scenei
În ultima perioadă am avut tot felul de experiențe care m-au facut să mă întreb dacă eu sunt defectă sau ceilalti. Până la urmă am ajuns la concluzia că nimeni nu e defect, ci doar suntem… așa cum suntem.
De când mă știu, mi-a fost greu să mă laud cu ceea ce fac. Un lucru neconstructiv, aș zice, căci la prima vedere nu mi-a adus prea multe beneficii în viată. Mi-a asigurat în mod constant un profil în umbră și am trecut foarte usor neobservată. Mereu m-am simțit mai bine în spatele scenei decât pe ea. Abia de curând am început să văd lucrurile în ansamblu.
Atunci când lucrezi de acasa, ca mine, e foarte ușor pentru ceilalți să presupună că, de fapt, nu faci mai nimic. Și auzi tot felul de remarci de genul: păi tu ai timp destul, de ce nu faci x sau y lucru… că doar stai toată ziua acasă. Sau presupuneri că toată treaba mea ar fi să-mi sprijin soțul în ceea ce face.
În timp, vârsta mi-a dat înțelepciunea să înțeleg că nu trebuie să simt frustrare atunci când aud o astfel de părere. Ba mai mult decăt atât, am început să mă simt mândră că am avut curajul să fac această alegere – să lucrez de acasă, “să nu fac nimic” și să-mi platesc singură salariul, “din spatele scenei”.
Totuși a te simți confortabil în spatele scenei e un mare plus în coaching. Sau, mai bine zis, în timpul sesiunilor de coaching. Atunci, clientul e cel care stralucește, el este actorul principal. Tu ești doar scenaristul, regizorul, scenograful, ești omul din umbră ce-și insoțește clientul pe drumul spre rezultate.
Nimeni nu întelege prea bine ce faci, în afara clientului. Până și acesta începe să înțeleagă și să aprecieze abia cand vede și simte primele schimbari. Tocmai de aceea este un serviciu greu de vandut și greu de explicat. De ce să-ți dea cineva bani pentru ca tot el să facă eforturi și să fie responsabil de rezultat?
Din experienta mea în spatele scenei de până acum, pot spune că, deși să obții rezultate și să-ți crești performanța sunt argumente forte în încheierea unui parteneriat de coaching, nu asta îi motivează, de fapt, pe potențialii clienți.
Din discuțiile cu foștii mei clienți și din feedback-urile primite, dacă privesc prin prisma emoționalului, cu toții au căutat mai degrabă o persoană care să-i asculte. O persoană care să le dedice 100% o oră sau mai mult din timpul lor numai pentru ei. Poate ați observat că într-o discuție obișnuită, interlocutorul reacționează imediat la ceea ce spuneți, fie povestind o experiență proprie care are legatură cu subiectul, fie aducând argumente pro sau contra, fie încercând să vă convingă de ceva, fie chiar lăudându-se. Și atunci acel timp nu vă mai aparține.
Pe langă timp, clienții vor să nu se simtă judecați, ci acceptați așa cum sunt. Vor să primească un feedback onest, vor să lucreze pentru a obține ce vor, dar în ritmul lor, fară presiune externă. Spațiul creat într-o relație de coaching le oferă încrederea că pot încerca diverse abordări, că nu e o tragedie dacă vor greși, că pot fi vulnerabili fără ca cineva să profite de asta.
Și la tot acest proces tu ești martor și te bucuri pentru succesele clientului sau te întristezi alături de el când îi e greu, dar mereu îi ești alături amintindu-i de unde a plecat și unde vrea să ajungă.
Coaching-ul e mult mai subtil decât un set de intrebari puse la rând sau un model urmarit pas cu pas. Daca nu te poti lăsa pe tine și ce vrei tu sau ce crezi tu că e bine pentru client la o parte, nu reușești să creezi acea legătură specială care să ducă către rezultatul dorit.
Si pentru fiecare “mulțumesc” primit și fiecare recomandare îți primești și tu momentul tău de strălucire, senzația de împlinire și aripile necesare pentru a merge mai departe. Într-un fel, e scena din spatele scenei. Iar aici nu există reflectoare, ci un bec care atârnă din tavan, fara abajur. Dar va zic eu, cu toții vrem să il aprindem când avem nevoie.
