Social Media Boot Camp

Raluca Teodorescu

“Life is like a box of chocolates. You never know what you’re gonna get”.

Sau despre managementul asteptarilor.

Aveam o lista de obiective bine alcatuita pentru Boot Camp-ul de la Bran. Site, blog, twitter – toate functionale in ziua de dupa incheierea boot camp-ului. Identitatea grafica validata de unul dintre cei mai creativi oameni de publicitate. Experiente extreme – fire walking, dansuri in jurul focului cu samanul, bungee jumping (oare sa sar? ma mai gandesc pana vine momentul). Networking si fun. A… si cateva clarificari importante in viata caci, nu?, voi avea la dispozitie cativa coach-i. Cu alte cuvinte sa simt ca a meritat investitia (ce-i drept foarte substantiala din punctul meu de vedere, al unei foste corporatiste obisuite cu traininguri de top pe gratis).

Din prima jumatate de ora de drum am avut parte de marturisirea unei biografii de filme, care m-a lasat cu gura cascata. Seductie rapida, agentie matrimoniala, lume interlopa, concursuri de miss, adresele a 600 gagici misto, programare neuro-lingvistica, 6 tipi arsi in talpi… Mai, oare am nimerit unde trebuie? Trebuie sa fiu atenta la ce se intampla. Hmm pensiunea draguta, o sticla de vin in camera (astia ce vor sa compenseze cu asta?). Oameni putini dar interesanti. Timpul trece. Discutiile se intetesc. Oameni chiar misto!

A doua zi, cu motoarele turate la maxim sunt decisa sa imi scriu identitatea de brand, sa dau gata si site si blog si tot ce misca pe internet. Dar, surpriza!, timpul e foarte scurt si nu apucam sa facem decat o scurta introducere. Aflu ca Google e Dumnezeu. Bai, nu-mi place asta. Ce-mi trebuie mie social media? Pentru mine Dumnezeu e Dumnezeu, da? Si viata mea e viata mea. Nu-mi trebuie google!! Mai soseste lume. Simpatici. Se intetesc discutiile in contradictoriu cu un “membru al juriului”. Mereu mi-au placut situatiile challenging. Coafura rezista.

A treia zi, motoarele mai putin turate. Qi gong-ul de dimineata mi-a adus claritate. Imi dau seama ca nu apuc sa fac ce imi propusesem. Va fi draft si apoi urmeaza din nou, ca de fiecare data, proba de foc “partea grea o faci acasa”. Oare ma voi concentra suficient acasa? Voi gasi timp? Trebuie sa rezolv macar cu identitatea grafica, da, pe asta sigur n-o ratez. Are you kidding me? Tipul creativ vorbeste despre snobi vs autentici sau altfel spus “tipul A” vs “tipul B”. Ce legatura are asta cu mine si cu obiectivele mele??? Dincolo de fierberea interioara am inteles brusc ca nu voi primi aici ceea ce ma asteptam, ci voi avea parte de ALTCEVA. Simplu, natural si profund: brandul personal porneste din interior, din ceea ce esti si ce te inspira sa faci. Se construieste cu autenticitate si consecventa. Si asta o spune cineva care isi traieste brandul personal. Fain! Incepe sa imi placa. Apare samanul – ei acum trebuie sa fie ceva nemaivazut si nemaiauzit. Astept cu sufletul la gura. Tipul incepe sa vorbesca despre noi, despre fiecare in parte. Simte ceva despre fiecare. Incep sa simt si eu ceva – ma doare capul. Vorbeste in public despre mine, spune lucruri pe care nu ma simt 100% confortabila sa le aud. Ma opun cu toata fiinta mea. Capul ma doare din ce in ce mai tare. Ma enerveaza si ma fascineaza in acelasi timp. Incep sa casc si lacrimile imi curg pe obraji (nu pe plans, fireste!). Si spune, spune in continuare. Sugereaza fiecaruia un animal. Imi aloca si mie unul – ei as, ce treaba am eu cu acel animal??? Baliverne. Toata seara am fiert de nervi. Colac peste pupaza, “omul din juriu” ma irita si mai tare. Il las in pace. Dar cu ce am gresit ca ma aflu acolo?????

Peste noapte am procesat informatiile si am luat niste decizii. Cobor calma la masa. Dar tot cu un dinte impotriva samanului. Asta a fost exercitiu samanic?? Omul din juriu nu se lasa pana nu ma scoate din minti. Slava Domnului, plec acasa in cateva ore si GATA!! Deja e prea mult!

Si, ca prin farmec, in timpul sesiunii de concluzii, eforturile mele capata sens. Inteleg brusc ce vreau de fapt sa fac de acum inainte, ce imagine ma ghideaza spre visul meu, inteleg ca toate sfaturile si experientele incomode de acolo au avut un sens: acela de a scoate ce e mai bun din mine (m-am emotionat sa constat asta). Sa inteleg ca pot mai mult si ca e bine sa ma relaxez ca sa pot ajunge la performanta dorita!!! Ei, asta nu era pe lista mea de obiective!!

Am incheiat cursul intr-o atmosfera euforica! Oamenii astia chiar vor deveni prietenii mei!!

Iar drumul de intoarcere a reprezentat clarificarea finala din partea unuia dintre oamenii in care am mare incredere: fii tu, fii libera, fii onesta cu tine! Lasa-te!

Un lucru pot spune cu mana pe inima: pentru mine ati fost memorabili – Raluca, Serban, Ioan, Anca & Co. Sunt bucuroasa ca v-am intalnit!

Raluca Chinole, ACC, High Potential Coach

De ce ar interesa pe cineva povestea mea?

Pentru ca de fapt, nu e despre ceva ce am facut eu ci despre ceva ce am invatat de la altii. Despre cum m-au inspirat gandurile si experientele celorlalti. Si asa ma gandesc ca poate cineva va fi inspirat de ceea ce am descoperit eu.

De ceva vreme ma invart intre cuvintele Personal Branding, Social Media si nu stiu de unde sa le apuc. Nu in sensul strict, caci sunt prezenta in WordPress, Facebook, Twitter. Mai exact cum sa le integrez. Aveam senzatia ca prezenta in aceste medii o poti face sau “CONTEZA” pentru ceilalti, numai daca transmiti lucruri extrem de valoroase. Si mai aveam senzatia ca eu nu am aceste lucruri valoroase de transmis.

Si asta pentru ca tot timpul ma raportam la experienta si valorile altora – de ce sa mai vorbesc si eu despre asta cand au vorbit déjà altii mai destepti decat mine.

Care sa fie brand-ul meu? Cum sa-l construiesc? Ia sa vad cum au facut altii.

Si toate astea nu faceau decat sa ma impiedice sa merg mai departe. De ce? Pentru simplul motiv ca eu nu sunt altii. Eu sunt eu. Si de aici trebuie sa pornesc.

Si am mai inteles ca nu toata lumea trebuie sa fie interesata de ce spun sau fac eu.

Am invatat de la Andrei ca intai e latura personala, autenticitatea si apoi brandul. Cu alte cuvinte fii tu insati si brand-ul se va construi de la sine.

Si am mai invatat de la Andrei sa nu mai las deoparte lucrurile care imi faceau placere candva si care ma hraneau spiritual si sa fug dupa potcoave de cai morti pentru ca acolo ma duce valul. Sa te duci incotro te duce societatea e usor, sa pastrezi ce e important e destul de greu. Nu ca as fi devenit o alta persoana. In ciuda tuturor schimbarilor din viata mea mi-am pastrat coloana vertebrala. Aici e vorba de acele lucruri mici, dar care iti hranesc sufletul si mintea si pe care le las mereu pentru mai tarziu. Si uite asa ajung sa nu mai am timp de ele. De fapt nu mai am timp de mine.

Am mai invatat si tot de la Andrei, sa nu mai alerg ca disperara dupa obiectivul final, s-o iau mai incet, in mod natural si firesc, pentru ca altfel pierd invatamintele drumului pana acolo.

Tot in legatura cu viteza cu care se intampla lucrurile in jurul nostru ma trezesc de multe ori angrenata in niste situatii pe care nu mi le doresc. De cele mai multe ori am puterea sa aleg si uit complet lucrul asta. Promit ca de acum am sa-mi pun mai des intrebarea lui Bruno: De ce ma joc jocul asta?

Comments

  1. says

    Please tell me it worked right? I dont need to sumit it again if i don’t have to! Either the blog glitced out or i am an idiot, the second alternative doesnt surprise me lol. thanks to your very good blog!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>