How do I see myself leads to my purpose?

This may not be so obvious for you and it was not clear for me either. The classical confusion that we all make is when we look around or get impressed by others, and we decide on a projection of this, calling it our purpose.

When I work with managers, I often hear their need of having this kind of clarity. However, this is not achievable as simple as you would just set a goal for the next year, it is personal and not always retrievable.

I was writing in a previous article (link to) that you could draw a picture of yourself, and check feelings and what can be seen there, because in that way you can get in touch with things that you respect in yourself.

Asking a question like: ”what is your major struggle right now?” the answer is something like: ”not sure what to DO in the next years, or where I see myself”

So the interference of the DO shows that something in the NOW is maybe not so clear. The best visions that work are by far based in the PRESENT. In other words, checking your current situation can give the foundation for the big plan in the FUTURE.

Another thing is that you can only discover this inside you, not get it from the outside world, so it is related to your own personality.

I know that, traditionally, we used to have goal writers in companies, and that, somehow, creates a pressure to define missions, life purpose etc.

My invitation for you is to look inside, and to know that what you find is enough, because it is unique and representing of who you are.

Determine your vision for next 5 years

In this guide you will find your current answers for getting too attached to your past actions or maybe looking too much into your future, becoming obsessed with some potential results.

Understanding reality, moment by moment, is challenging, so I designed some simple tools for you to be comfortable with who you are NOW and to stay PRESENT and alert.

There is one personal request, please make some comments if you enjoy this guide and I will continue to send you more strategies on how to work with peers, support your team members and develop a motivated initiative.

There is more for you, enter your email to get it.

Navigating through shallow waters

One step further for an ambitious organisation will be to check their realities and find something that can challenge the current noise created not only by the constant failures in so-called ‘’change initiatives’’, but actually to encourage their leaders to work on their skills and behaviours based on a scalable approach.

It is scary to see that employees have low level of trust and therefore lose confidence in leadership, one of the main issues being the solutions that are offered on the market.
A recent estimated $14-50 billion is spent every year in US, and roughly I can say than some millions are spent here on our market, in leadership development, with minor impact.

I was recently asked by a reporter, to comment on a program, franchised based, which promised lots of results, many unrealistic, of course, it is still hard for me to keep my opinions about those promises, however I can easily see the danger for the ones that buy into those.

What are some possible causes for this context? Given the severe lack of trust up-mentioned, among employees, professionals who select the solutions are seduced by the nice designed models and frameworks, that paint the leader in a nice way, pretty much like the fashion industry is doing with good looking models.
Reality is not included, the power games, ego-centrism, hiding truths, lack of ethics, this is never part of any of those nice packed pain alleviating proposals, because simple put, they can scare anybody.
Another thing that is misused is the classical follow-up, which is given with grace to some coaches that fight the realities, after the prescribed model was given, facing resistance and coaching actually something that can be far from what is there.

I know that I may sound very critical, take a moment and look into your career and see what was more effective, a model that you are respecting even now, or something that you learned about yourself, that is currently shaping your career.
Salt Parasuta
So what is my approach? First I encourage leaders that I work with to receive feedback from others and work on their behaviours first, understand and accept who they are and than engage in shaping others. Click to Tweet
I would argue that is contra-intuitive to work with you, because as a manager and new leader you are asked to provide results with your team, but stop for a moment and ask yourself this: How much do I like myself NOW?
Than take a piece of paper and draw your leader profile the way you feel it, show it to your team and based on the feedback act on it.
The new VUCA world that all leaders face today requires ambiguity in approaches and letting go any kind of ego driven about what you may deserve because of your education, diplomas or own views.
What matters is one thing only: results delivered with your team and your capacity to navigate, the rest will fade away…

How to evaluate a leadership initiative

What’s the difference between a good initiative and spectacular one?

Many times we face promises and want to believe that one approach can really change the status quo and our leaders will create the next impressive projects that can project the organization to a new path.

So marginal results, short term, will get some sense of advance, however leaders who can impact their teams and get a higher level of energy increasing performance, encouraging innovation and non-linear thinking, will empower and drive the transformation, contributing in fact to a culture shift.

InstaQ blog 1

Traditionally the one angle approach is considered sending leaders to expensive leadership programs, that can give them a perspective more on their own image, some may also receive the privilege to work with an executive coach for a while to integrate some items present on their assessments, all in all making them somehow equipped for the current role.

Now if we look from the long-term perspective, this can cover probably a limited scope, teams, peers or even top-management is not enrolled in a major common effort so the results will not have the spectacular effect on the bottom line.

One of the major challenges is that speed of learning and integration is always smaller than the environment change, so any small or without scale project will fail.

Recently I was invited to discuss with a development team about a potential initiative, one of the examples was like this, some years ago a small initiative at a lower level, did not create the desired impact and engaged a limited number of leaders who wanted to get coaching sessions.

InstaQ blog

Another significant challenge can be into trying to accommodate more work with higher quality in execution and less costs, it makes the climate almost hard to survive and be happy as a team member.

Coming back to possible ways to tackle those challenges, it seems that working with more leaders and having dashboards to measure and track down their behaviors in parallel with the conversations in their teams can impact a higher number of people and ensure a smooth transition to a different culture stage.

This process has deep roots in executive coaching combined with leadership conversations that can determine a new level of excitement, because leaders will base their efforts on the teamwork and build new relations.

This can create the premises for events at team’s level in which the facilitators come more as part of the new team and participate in their discovery journey.

We introduced also strategic methods based on advanced imagery systems, inviting participants to design new processes and look for opportunities in a fun and rewarding way.


Another crucial element is time for the entire process, any initiative with 6-8 members, can be expected to produce results in 6-9 months the first layer, and perhaps another 6 months for the team shifts, so we can expect 1,5 years as a final measuring point with a cultural shift which will be permanent.

There are many items to be designed along: dashboard, stakeholders, coaching model, power tools, conversation templates, so the outcome is documented, always measured and will stay in the organization being integrated in the new culture.

Another element for evaluation is the capacity of any program to transfer skills and create the trust and collaboration desired in teams, leaders who will receive executive coaching and contribute to the cultural shift that will create a legacy for others who want to embark in the future.

Ambitious organizations take the leap of faith and invest in their future NOW.

What do you really want?

I still remember this question even today, the difficulty that I felt in that very moment and despair that I may not have an exact answer. Steve told me that am OK to feel that way and listened carefully to my ideas from that time.

How can I know my desires, if somehow, things were pretty good that time, working in exciting projects with new people, making money for my business and being in front of the room would not fulfill all my needs.

First step was to take his marketing classes online, after some sessions and in the private one to one session I asked him directly: how can I experience and understand coaching?
His unexpected answer came with a challenge, he said: “if you are visiting your sister, how about signing for a introduction for coaching, the worse can happen is to waste 500$!” So I took this train and never regretted.
Tren blog
Today I can see the entire landscape changed, even here we have a local chapter for professional coaches with more than 50 and many of them getting measured and having their own business.

Even the education for coaches is no longer scarce, on the contrary, almost every month a new school starts to promote for new recruits and things seem to work fine. Or not?

I did choose to follow a complete path and get a solid education, followed by some other certifications in leadership work and in facilitating academy classes in parallel with my business practice with organizations and teams.
Poza diplome logo
My intent here is to present my findings in those 10 years, also to encourage others to follow what they feel is best for them and make sure they understand exactly what motivates them.

There are some data and correlations that I use here based on my latest work in the European ICF tour, that gave me a perspective on four different markets with specific issues and challenges.
Now back to the pre-conditions, one thing that I realized in my work is that you cannot obtain results if you are not experiencing coaching on your own, in other words if you are not working on yourself. Click to tweet

The ideal profile that I can design for a student in a coaching academy looks like this:
Ready to work on own reactions, impulses, emotions hijacks, fears, believes, values and motives.
Understand the possibilities beyond the just doing, to be curios and care for others.
Full integration of both intelligences, rational and emotional.

Is this enough for a successful coach? It is good for a start; the journey can take 1-2 years including the work for launching the business.

Remember, when you choose your path, do not listen to the empty promises that are related to the high paying clients, to the river of projects and other things that are meant to enchant you, the reality is that anybody can coach, a few are extremely rich out of this and yes, there is a possibility, if you are open to learn, practice and integrate not only coaching skills but also business ones.

My proof is present today on the market, some of our students have big businesses, others are taking new projects and roles within their corporation and of course we continue our work with new ones.
I invite you to check my page and sign for a visit in the Coaching Attic to experience for yourself and perhaps find an answer to a powerful question.

ICF on tour Poland experiment

PolandYou know the feeling of going back to a place where everything started, I mean the coaching training, in 2006 after my short and intense Fundamentals in California, CTI and Pawel opened their doors for me Raluca and Sorina, eternal students, we obviously said yes and after 9 years still have strong memories.

One was about the cold lunch area, pretty much frozen, everybody was comfortable even without socks, we the lost Romanian cohort, quite livid and hungry, not only for food!

Another unforgettable element were… potatoes, small, round, 2 inches dimension, somehow standard. When I asked about that, the answer was astonishing: wait for Romania to get in EU, and you will have same size.

About coaches and people, very warm, nice, open willing to thrive and make it in the business world, pretty much aligned with our dreams and us that time.

Same thing when Artur the ICF President welcomed me in the airport, I noticed his size, big guy, big hart and again not wearing more than a shirt despite the chilly fall.
Talking about cultural aspects, I felt home when he proposed a dinner inside, instead of going in the city, so I appreciated the atmosphere of an authentic Polish family with two kids, the star of the night being pickwa, a nice and sweet drink made from organic fruits, I invite you to look for this word to find the equivalent in our language.

My goal for this trip was to participate in the 3 days conference in Opole and have a workshop on coaching cultures with the intent of measuring the impact in the local market.

The first thing was to take a fast train, yes they have fast ones, to Opole and for 3 hours to spend quality time with Zuzza and Do, both active members of the chapter board.
The venue looked fantastic, nice hotel in a forest with a beautiful yard and small cottages in which you can stay, plus a well equipped spa area for sport and relaxation fanatics. Very close to a lake in which one of the participants took a swim, yes in October, the place promised to be an ideal space for the entire event.

The opening was somehow delayed, some late technical sound things, but that was not a big problem, soon the 11th chapters from the major Polish cities started to engage an audience of almost 80 persons.

For clarification, Opole is a small city south Poland, is about 1,5 hours from the beautiful Krakow and more that 3 hours from the capital, so for me to have such a big group here for 3 days was a big win and that was just the beginning.

I learned that business is booming in Poland, with almost 1000 accredited coaches many coaching schools, NGO very active in projects and engaging from children to students and of course organizations.

My mind was spinning and I wondered how in the world Poland could close this gap in 9 years, because we started almost in the same time, the only answer was related to people’s mentality and openness for change.

I know that maybe I sound pathetic but I honestly feel that here the resistance for any major proposal, working in teams in particular and this obsession for individual success is keeping us behind. I have noticed how quick they can work in teams sharing and respecting the other person opinion, without conflicts, all 11 chapters have projects and people awarded for their efforts, the sensation that I had was a big and warm family in which I want to come and visit perhaps in some years.

I can say that as response to my 5 global trends they know how to deal with noise and together they found financial venues and projects beyond any kind of ego or pride.
The Polish lesson is simple; we can do things in teams and survive if we just choose to be different.

My next stop is Vilnius in Lithuania; stay tuned for my next journal.

Global trends in coaching, what’s the impact here?

Foto Oslo 3


September 22nd, 3 am nice autumn night, I am calling the local taxi company to catch a plane for Oslo, via Riga.

Why this late hours and what’s the reason for that? For starters is related with the best connection I found short notice to be in Norway and speak as part of ICF European tour, for coaches and managers that use coaching in Norway.

What is this tour, why now and yes, why coaching?

Well, is simple, 20 years celebration of this new profession, now because I have been invited as one the speakers who can work with international audiences on specific subjects, in Norway’s case is about being able to demonstrate the efficiency of the coaching in bringing results.

For me, the main challenge, apart from waking up at 1 am, was to understand this market and why are they so driven to prove the results.

So I made my own research on the local market and with that I felt bit confused and in the same time open for any outcome from this interaction with them, I said, I will treat the event as an experiment being open for what wants to happen.

Foto Oslo 6This was the easy part, arriving in beautiful Oslo and being welcome by Toril Grave; the ICF Norway acting president was not so easy.




Foto Oslo 7She invited me in her nice and warm house in Nottoroy, a small island in the vicinity of Tonsberg and asked me when we had a moment to talk: what is your message for us?



If you are not familiar with the Nordic approach, this is something like, why should we listen to youJ

The simple agenda was: discuss the main global trends in coaching, check their current situation and measure impact and practice some things in a transformational framework, plus conclusions.

The context for coaching at global level is that we have more than 47.000 coaches belonging to main professional organizations, so it is hard to survive with a general, standard approach.

  1. There is an ocean of INFORMATION, and is packed as education many times, so the noise is huge, from the prospect perspective is a total disconnect, for protection reasons and also for not being promised unrealistic things.
  2. Many so-called coaches promise results and miracles, it is a non-ethical approach which makes the prospects very skeptical, and non-listening
  3. There is a tendency of positioning by knowledge, in today’s world, with a simple search on Google you see who the coach IS! It is strategic to have a story based on expertise, clients, projects, and clear results.
  4. Leadership is in a new paradigm, which is VERTICAL development. The VUCA world requires new approach for leaders, who are now acting in the global village, remote, with complex problems to solve, the expansion towards potential is necessary, the old-fashioned horizontal problem solving is not enough.
  5. Bigger mind required in VERTICAL is now present in the neuroscience studies that prove that coaching works, so we do have an evidences-based framework, many projects are now developed based on this.

The main topic for that market was leadership, which is interesting for a mature coaching market, which has integrated coaching in big public sectors in a percentage over 90%. The discussions and questions were in this area and of course the impact of coaching from the perspective of a small coaching practice.

I felt well, audience was polite and to the subject, one thing I noticed they all arrived 5 minutes prior the event start, nobody was late!

I was prepared to listen the last presentation, from a master coach based in Norway and to receive feedback for my speech afterwards in a cozy restaurant.

One big surprise was from Berit Ohn, who presented a case study of accelerating and sustaining leadership by developing a coaching culture in a big global consulting firm. She is a specific example of this trends: working globally in the village, remote teams, located in Norway but travelling all over the world for this project that will impact the company long-term.

Actually she was back from Aruba where she spent time with her coaching team and back home in Oslo she was delivering this case study with us, within one week.

What is my main lesson from Norway? I enjoyed their way of looking into the future and listening for the potential of nature, I admired the electric car Tesla and the amazing way they preserve and honor resources. I will be back to see more of the fiords and enjoy local coffee.

Stay in touch with my lessons from Poland and Vilnius.

Foto Oslo 4

Foto Oslo 8



Dezvoltare sau transformare?

DirectiiÎn urmă cu 20 de ani participam la primul seminar de vânzari și simțeam fiorul – sau mai bine spus dorința – de dezvoltare. Ceva greu de explicat, în condițiile în care, teoretic, practicam cu succes această meserie de peste 5 ani.

Ce facuse acel trainer în mod special, în acea zi care a devenit memorabilă? În primul rând, foarte multe exerciții. Iar în al doilea rând, feedback despre cum mă descurcam.

Din fericire, perioada avea o mare încărcătură profesională. Erau zone noi și promițătoare de exploatat în piață, așa că atenția mea se orienta către managementul echipei pe care o formam și conduceam în țară, iar din când în când ne întâlneam și în sala de curs.

Toate cu acel scop pe care-l numim, poate cu prea multă noblețe, “rezultate”. Presiunea lor este continuă în comercial, indiferent de industrie sau activitate. Așa apare și percepția, dubitabilă, că pot fi influențate de dezvoltare.

O formă și mai subtilă de presiune poate să apară și când auzi și vezi toate mesajele școlilor de business de tip MBA care promit nu numai dezvoltare, ci și acces la salarii mai mari și toată gama de beneficii celor “aleși”,

Recunosc că am fost și eu atins de microb, deși poate că singurul lucru real din tot ce percepeam inițial că voi obține (mai puțin așteptat dar, în definitiv, mult mai important) a fost relația cu colegii mei. Erau anii de glorie ai consultanței și începea cumva și marea trecere de la vânzare de produse palpabile către servicii și lucruri intangibile.

Și din nou, dorința de dezvoltare încolțește și este rapid sufocată de bombardarea cu mesaje din partea celor care promit găsirea drumului, cursuri, seminarii, leadership, project management și alte “buzzwords”.

M-am întâlnit mulți ani la rând cu manageri din multe industrii și am observat că puțini au întelegerea profundă a acestui drum propriu, în care primul pas este cel de transformare individuală.

Sunt momente grele în care simți că proiectul de business în care ești nu merge prea bine. Dar adesea e nu pentru că nu sunt rezultate, ci pentru că pur și simplu nu reușești să distingi și să recunoști contribuția ta și mai ales nu vezi cât poate să continue acest drum pe care te afli acum. Nu vezi câtre ce duce.

Acel prim pas începe de cele mai multe ori cu o alegere ciudată. Aceea de a trage aer în piept și de a te abate de la drumul zilnic. În cazul meu a fost investiția în primul modul la CTI (Coaching Training Institute). A fost șocant să descopăr o mulțime de argumente să continui discuția cu mine (recent începută, cu ajutorul oamenilor din jurul meu), să descopăr în continuare adevaratele valori pe care îmi sprijin viața, ce mă motivează de fapt, ce scop și ce sens dau eu drumului meu.

În urmă cu 2 ani am fost pus în fața unei noi alegeri, și am hotărât să intru în parteneriat cu ICA pentru a contribui la transformarea reala a unor manageri și antreprenori, care la fel ca și mine, pot alege să meargă pe un alt drum. Ceva mai lung, ce-i drept, și deloc simplu.

Pentru că adevărul ăsta e: nu vei reuși nimic dacă tot ce faci e să continui un drum stabilit de alții pentru tine. Și oare ce vei obține de la aceste nesfârșite promisiuni de dezvoltare (prezente, din ce în ce mai mult, și în social media), prin tot felul de conferințe, la care se întâlnesc oameni disperați să-și găsească clienți și să obțină proiecte noi cu orice preț.

Momentul pe care îl ai mereu la dispoziție este cel de curaj. De a te întoarce la fundația ta, la descoperirea propriului drum în care să te simți bine în haina pe care o porți. Una croită de tine, pe măsura nevoilor și aspirațiilor tale.


De ce NU mi-am facut școala MEA de coaching

Malmo 3 Așa cum scriam în articolul aniversar de 50 de ani, am urmat de multe ori planuri prestabilite. Câteodata am și reușit să le îndeplinesc. Unul dintre ele a ținut de pregatirea mea și de o valoare personală: să nu ajung să mă supra-estimez.

Inițial am fost sceptic în legătura cu ce poate să-mi aducă coachingul în plus față de succesul pe care îl aveam deja cu clienții mei din sfera de consultanță. Îmi este atât de clar acum ce era așa de semnificativ diferit, încât să pot să mă deschid necunoscutului. În primul rând, necunoscutului din mine.

Totul a început când l-am ascultat pe Steve Mitten, într-o conferință online și, profitând de o vizită în State la sora mea, m-am îmbarcat în marea călătorie.
Chiar și atunci, în 2005, erau multe alte programe alternative, gen NLP sau Analiză Tranzacțională, ca să nu mai vorbesc de psihologie, în mai multe forme.
Coachingul a început să fie o meserie recunoscută (în primul rând în Statele Unite) prin ‘95, iar una dintre primele școli cu tradiție a fost CTI (Coaching Training Institute) Vorbim de 20 de ani de studenți formați, mulți pionieri de acolo punând bazele mai cunoscutei ICF (International Coach Federation) care sărbătorește 20 ani în 2015.

Pentru că nu am gasit locuri la Atlanta (care era mai aproape de sora mea) m-am înscris în California, pâna unde am zburat cam 9 ore – la fel cât a durat și zborul din România peste Atlantic.

Mi-aduc aminte de instructorii mei din toate modulele (10 la numar), de nivelul lor de pregatire, dar mai ales de faptul că toți trecuseră printr-un program riguros de formare, care nu era accesibil oricui. Erau un soi de veterani ai business-ului în general, oameni cu ani de experiență în diverse medii și echipe.
Cumva nu prea mă vedeam în locul lor. În primul rând pentru că, inițial, nu prea înțelegeam meseria de coach (un proces în sine de “perspective shifting”), daramite să o mai și predau altora.

Făcând o paralelă cu starea pieții din România, nu mă pot abține să observ cum isteria trainingului și a cursurilor de formare, inclusiv cele prin finanțare europeană cuprinde, încet-încet, și lumea coachingului autohton. Orice grup de doi-trei coachi, cu o experiență oarecum limitată dar dispuși să încerce, își deschid câte o școală.
Ca idee, CTI a avut timp, în 20 de ani, să schimbe de 3-4 ori modelul și programa, adaptându-se studenților (de ordinul miilor) și vremurilor, dar acumulând în acest timp o experiență uriașă. La fel și ICA (International Coach Academy), școala la care predau.

Vorbeam cu una dintre fostele mele studente, consultant și coach executiv, cât de repede ajungem să ardem în România, unele etape și cum în lumea asta apar, peste noapte, noi inițiative, care evident promit lucruri oarecum nedemonstrate. Aici există un risc mare de supra-estimare.

Este ușor să întrebi care este rata de succes a unei școli, dar mai greu e să verifici ce se întâmplă cu absolvenții după aceea (adică în ce măsură ei ajung să practice cu succes coaching-ul), mai ales într-o industrie absolut nouă.

Am rezistat acestei tentații de a crea personal un program local și mă bucur că există sisteme de măsurare a performanței. Am ales să intru în acest parteneriat cu un program aflat pe piață de 15 ani și care oferă studenților acces la baze de clienți și suport real în tranformarea lor. Absolvenții pleacă din mansarda mea cu proiecte importante și evident cu acreditari în sistemele de coaching globale.

Când am ales această cale am fost conștient că este cea mai lungă, pentru mine însă este singura, cea a promisiunii respectate în primul rând față de mine: calitatea și experiența.

Jumătatea plină

Riga2Mă trezesc într-o lumină puternică de la soarele care strapunge perdelele din camera la prima oră. Citesc întâiul mesaj de felicitare și, în timp ce așez telefonul la loc, observ în zare un pahar pe jumatate plin, uitat aseară pe birou. “Hm”, îmi zic în sinea mea. Interesant gând pentru această dimineață.
Bucuros, mă îndrept spre hainele cu care obișnuiesc să ies prin parc și mă rog să am o aniversare cât mai frumoasă. Chiar înainte să ies, pe la ora 9 un nor negru se năpustește pe cer. Ploaia începe năvalnic, însă după cinci minute soarele este iar acolo!
Turele de parc pe care le fac aproape zilnic îmi aduc liniștea de care am nevoie și mă simt foarte bine. Până când, brusc, ceva începe să mă apese puternic, undeva la marginea subconstientului, în timp ce trec pe sub zarzării abia scuturați. Au trecut 50 de ani de viață. Ce o însemna asta? Ce s-a întamplat între timp? Cum am ales să-mi trăiesc viața și mai ales ce am învățat?
Acum 25 de ani terminam facultatea. Eram un tânăr inginer într-o fabrică cuprinsă de tensiuni post-revoluționare. Luam parte la ședințele operative ale secției și, evident, mă întrebam ce urmează. Prietenii din jurul meu plecau care încotro, mai ales după episodul mineriadei din 1990, iar eu simțeam confuzia momentului în care nimeni nu putea ști exact ce va fi pe mai departe.
Pe fondul acesta, prietenul meu Ștefan (aka Pelicanul) îmi propune să mergem în America. Nu am stat mult pe gânduri și am zis “Da!”. Mi-aduc aminte ce planuri aveam și cum eram absolut sigur că, odată ajuns, viața mea se va schimba. Evident, îmi voi aduce și familia, și alte vise.
America a reprezentat inițierea mea “comercială” și descoperirea vocii interioare, necesare încrederii de a profesa. Nu ca inginer, ci mai degrabă ca vânzător. Pentru că, înainte de toate, ceea ce facem în această viață este să ne “vindem” resursele: serviciile, produsele, timpul, ideile.
Chiar dacă nu am reușit să-mi văd planul atins, am revenit cu o nouă meserie care se va fi dovedit crucială în călătoria mea,. Ironic – sau poate nu –, familia mea (sora, cumnatul și fiu lor) a ajuns în America ulterior și chiar s-a stabilit acolo. Fără mine.
Restul decadei ‘90 de după întoarcerea din America au fost ani buni pentru că mi-au oferit proiecte mari, în care mi-am asumat un rol de deschizator de drumuri, fiind managerul a trei companii globale care abia intrau pe piața. Ceea ce am continuat să fac cu succes până când am decis să obțin un alt statut, și m-am înrolat într-un program de EMBA (la mare modă atunci), sperând din nou să obțin o schimbare vândută atât de bine de lumea business-ului, de care poate că nu aveam, de fapt, nevoie.
Odată completat EMBA-ul și implinirea acestui vis, s-a conturat un altul: acela de a fi consultant și a conduce o firmă de consultanță internațională. Lucru pe care l-am și făcut. Lucrurile au funcționat greu și am renunțat destul de repede la consultanță, pe fondul unei nemulțumiri față de clienții care încă nu vedeau valoarea serviciilor respective.
Probabil că deja se observă acum antagonismul dintre dorința mea mare și limitele uneri realități care de multe ori e ușor diferită de așteptările noastre.
A fost punctul în care am decis să îmi deschid micul meu cabinet individual de consultanță. Întâmplator sau nu, acest moment coincide și cu evenimentul atentatelor din 11 Septembrie 2001, cu puternica lui încărcătura emoțională. Am simțit că multe se vor schimba în lume, la un nivel superior, spiritual aș zice, din acel moment. Și chiar așa a fost. Primii 5 ani de business pe cont propriu – în timp ce New York-ul se refacea dupa ruinele turnurilor gemene – mi-au adus întelegerea procesului de “a construi” și ce înseamna cinci clienți față de numai doi. Am învățat foarte mult din evenimentele de training și mai ales de la oamenii cu care am intrat în contact. Dar cel mai mult am început să descopar cea de a doua voce interioară, cea pe care o foloseam în conversațiile cu clienții.
Așa a aparut în viața mea coachingul. Citind un articol scris de Steve Mitten, ceva a rezonat și m-a facut extrem de curios. Mai ales că, deși mă simțeam împlinit în timpul proiectelor mele, ceva mai subtil părea să lipsescă. Ceva ce înca nu puteam să definesc.
Urmând scenariul vieții mele am intrat în această lume acum 10 ani cu vise mari. Cățiva ani am practicat – bucurându-mă totodată de tot bagajul de cunoștințe de business de dinainte – fără să-mi pun întrebarea “de ce” sau să las îndoiala să mă cuprindă și să ajung să intru în profunzimea lucrurilor, așa cum orice meserie facută cu sufletul ți-o cere la un moment dat. S-a întamplat mai apoi.
În ianuarie 2008 începeam un an care se anunță foarte bun. Aveam multe proiecte contractate cu luni în avans, faceam parte din echipa Marshall Goldsmith CEE, iar pe data de 3 decideam să luăm o vacanță la schi. Vremea era cumplită, am ajuns foarte greu la Bansko (Bulgaria). Unde, pentru a recupera timpul pierdut după ore întregi petrecute pe autostradă, am vrut să rupem pârtiile negre.
Din păcate, s-a mai rupt ceva în acea seară – piciorul meu stang.
Atunci, în timp ce așteptam să vină cineva să mă salveze, ca prin minune, cu sania salvamontului (nu aveam absolut nicio cale de a-i contacta, fiindca-mi lipsea telefonul), am început să înteleg vocea interioară care îmi lipsea. Toată viața am vrut lucruri și am plănuit. Unele s-au concretizat, altele nu. Dar oare mi-am ascultat vreodata corpul, sufletul, instinctul?
Lângă mine aud niște voci și chiar în limba româna. 2 turiști din Republica Moldova – ea plangea de mama focului, el țipă la ea să termine.
Bucuros că nu sunt singur, mă urnesc cu speranța spre ei și-i întreb ce s-a întâmplat. Ea îmi explică plângând că cineva i-a trecut cu schiul peste deget și o doare. Era în stare de șoc, tremura toată, iar prietenul țipa în continuare la ea. Atunci ii rog să ma lase să le arat ceva: piciorul meu. Brusc, femeia se liniștește și le propun să stăm împreună să ne încălzim, în timp ce bărbatul o sună pe soția mea, Raluca.
Ne întoarcem în România după această zi searbădă la schi, și tot așa începe și cel mai recent capitol din viața mea, parteneriatul cu ICA (International Coach Academy).
Timp de 3 luni după accidentul la schi, m-am dus la proiecte în cârje. Timp în care am început să-mi caut o școală ca să-mi certific competențele de coaching. Dintre toate, doar această organizație din Australia (ICA) mi-a răspuns și mi-a oferit o bursă.
Doi ani mai tărziu, in 2011, – deși mult timp am refuzat ideea de a fi eu însumi formator și a deschide o școală de coaching – ICA mi-a oferit șansa să fiu trainer în platforma lor globală și am spus da. Mai apoi, în 2013, am și deschis filiala ICA din Balcani.
Cam asta e, pe scurt, povestea mea. Am plănuit, am suferit, am reușit și am descoperit vocile mele care mă ajută acum să mă bucur în sfârșit de ceea ce am și să-mi apreciez familia, prietenii și studenții cu care sper să mă revăd și peste 50 de ani :-). Voi ține paharul, pe jumatate plin, la îndemână.

4 dorințe respectate – continuare

4 dorinte image
In mine se da o lupta, ce sa ii spun intai? Cat costa investitia si mai ales ce va obtine sau sa incep cu dorintele ei? Ma gandesc ca oricum are o idee despre ce este in piata si poate ceea ce vrea la nivel personal e mai important.

“Esti foarte ocupata, muncesti mult si iti doresti expunere internationala, insa nu ai certificarea necesara, asa cum au alti coachi din retea. Poti obtine asta aici chiar si intr-un an, dezvoltandu-ti reteaua de clienti in timp ce inveti.”

“Chiar asa?” Ma intreaba ea, usor neicrezatoare. “A mai facut cineva asta?”

“Sigur, Bianca V, lucra in departamantul de HR al unei companii. In timpul scolii a obtinut certificarea, iar la un an de la inceperea si acreditarea ICF, in 2014. Ulterior a fost promovata in echipa globala de Learning a corporatiei.

“Si a reusit asta cand lucra? Mi se pare foarte greu!”

“Da”, zic eu, invartind lingurita in cana cu ceai, “nu este usor, insa iti poti aloca timp pentru workshopuri care au loc in weekend, combinate cu accesul si lucrul in platforma online, care iti permite practica si acces la clienti. Fara granite. Poti sa vii de-a lungul a 4-6 luni la aceste workshopuri, blocandu-ti doar un weekend pe luna. Restul oreler le programezi cand poti, in platforma, si ai acces la 22 de traineri din toata lumea.”

“Wow, super!”, parand cu adevarat impresionata, dar inca avand intrebari. “Si cam cati studenti participa in medie?”

“La workshopuri, grupul este mic. Cei mai multi praticipanti sunt manageri seniori si procesul de invatare este mai rapid si dedicat.”, incerc eu explic cat mai clar. “De exemplu, in ultimul grup avem 6 studenti care provin din banking, adverstising, energie si farmaceutice. Includem mereu 2 traineri certificati si invitam absolventi sau coachi experimentati sa participe periodic.”

“Hmm”, spune ea, schitand semnele unui zambet retinut in coltul gurii. “Pare ca ar merita sa investesc in acest program…”

Aici, constient de importanta deciziei si trezindu-se omul de vanzari din mine, ma hotarasc sa ii dau mai multe date.

“De fapt, ACUM este momentul ideal sa faci pasul. In primul rand, avem 4 serii de absolventi care deja au obtinut certificarea ACTP – cea care le da posibilitatea sa practice la nivel global. In plsu, au si primit roluri noi in proiecte si castiga mult mai mult decat inainte de a veni.

In al doilea rand o scoala similara de afara, cum e CTI, Newfield sau Ericsson Institute, costa – cu tot cu certificare – dublu. Ca sa para taxele mai usor de dus, multe scoli impart aceste costuri in transe. Asa ca dupa ce platesti scoala, procesul de certificare dubleaza investitia.

Probabil cel mai important motiv pentru care sa aplici acum este ca va fi ultima serie cu acest nivel de investitie. Din toamna ne aliniem costurile la celelalte programe globale disponibile.”

Cum s-a terminat istoria, puteti sa descoperiti si singuri, daca va inscrieti la randu-va. Eu sigur ma simt bine cu cei care imi sunt studenti si cu care ma vad in mansarda oferindu-le intotdeauna ce le-am promis. Si inca ceva in, plus… ceva secret…

©2017 Serban Chinole

If you liked the article Join our community to read more,
BE among the first that find out about our promotions, offers, workshops and get a FREE invitation in our next event.

By submitting the form above you will be entered into my database. You won’t be signed up for anything. However, you may receive an email from me or my company every now and then pertaining to my site and news. I promise to NEVER rent or sell your email address.