3 zone care aduc sau distrug valoare

 

Știu că e vară și probabil ai fugit – sau plănuiești să fugi – pe undeva. Nici nu prea contează unde, ci să se întâmple. Nevoia aceea stringentă de a lăsa, pentru câteva zile, totul, și de a te simți liber. Rupt de e-mail, telefon, to do list, calendar și altele. Îți sună cunoscut, nu?

Tocmai din aceste motive și după mai multe discuții (face to face și la webinarul de ieri) cu câțiva dintre cei interesați de COACHING Summer School 2011 (#CSS), am decis să separcele două module ale școlii de vară în așa fel încât să te poți înscrie doar la primul dintre ele, cu opțiunea de a face ulterior upgrade și pentru cel de-al doilea.

Ceea ce înseamnă că, achiziționând doar modulul I (197 de euro până la 1 august, 247 de euro după aceea), vei avea acces la două zile intensive de workshopuri. Două zile în care vei primi esența de care ai nevoie pentru a te vinde mai bine, pentru a identifica clar problemele pe care le au clienții și colegii tăi și mai ales pentru a te vedea pe tine dintr-o altă perspectivă. De ce sunt aceste lucruri importante?

Pe scurt, le numesc PPP:

a. PROBLEMA (clientul): Aici vei învăța să identifici problema cu care se confruntă clientul sau colegul tău (ex: am rezultate slabe) și să te conectezi la el, obținând astfel claritate și abilitatea de a face diferența dintre nevoi (am nevoie de mai multă performanţă) și dorințe (îmi doresc sa fiu recunoscut).

b. POZIŢIONAREA (tu): Aici e vorba de tine, despre cum să abordezi o provocare de tipul celei de mai sus. E pur și simplu vorba de trei elemente pe care trebuie să le conțină soluția ta: produsul sau serviciul adaptat nevoilor și dorințelor clientului; niște dovezi credibile care să ateste solutia ta; șiprețul care trebuie aparat.

c. POSIBILITATEA (clientul): Acesta e un pas-cheie, decisiv aș spune. E momentul în care îi arăți ce câștigă el prin alegerea opțiunii proprii. Dar dacă ești prea concentrat pe tine, vei eșua din a-l ajuta să vada posibilitatea cea mai bună.

Știu că acum e vară și vrei să fugi departe de toate grijile. Dar ce faci la toamna? Vrei sa fii din nou nepregatit? Începe-o cu un pas înainte. Promisiunea modulului I a #CSS este aceea a unui shift energetic, emoțional, dinspre tine înspre clientul tău. Este – sunt sigur – lucrul de care ai nevoie pentru a începe să fii mai conștient în relațiile cu clienții tăi, să ai mai mult succes și să câștigi mai mult din ceea ce iubești să faci.

ACUM e momentul să te înscrii

Coaching Summer School 2011

ABUNDENȚA e un semn clar că lucrurile se îndreaptă în direcția bună. Pentru consumatori, ea aduce, în timp, creșterea calității, acces mai mare la servicii și produse și echilibru în piață. Pentru furnizori, abundența înseamnă mai multă producție, mai multă nevoie de creativitate și mai multă atenție la detalii. Per total, mai mult efort pentru a fi mai buni.

E ușor să observi că piața serviciilor de coaching a început să se aglomereze. De fapt, aș putea spune – fără niciun dubiu – că suntem mai mulți ca niciodată și creștem în continuare. Ceea ce este cât se poate de bine. Cum se întâmplă în orice domeniu, creșerea numărului de furnizori duce la creșterea numărului de oferte și posibilități, la o veridicitate mai mare a prețurilor, la creșterea calității serviciilor. Ne îndreptăm spre abundență. Dar abundența – cum spuneam și mai sus – aduce cu sine și eforturi mai mari, iar numai cei dispuși să le facă vor fi sus.

Pe zi ce trece aud din ce în ce mai mulți oameni care se intitulează drept coachi sau care spun că sunt pregătiți să sară din crucișătorul corporatist în barca cu vâsle a independenței. Iar comparația nu e deloc întâmplătoare și nu conține nicio ironie. Independența are prețul ei, iar cei care au încercat-o îl știu. Însă pasul important nu este să te apuci de ceva (toți începem lucruri noi), ci cum faci acel ceva. Primul producător de computere cu interfață a fost Xerox, nu Apple. În coaching, important este nu să te intitulezi, ci să fii coach.Desigur, poți fi coach și practica coachingul fără să fii acreditat. Sau fără să ai o cotă de piață. Sau fără să ai clienți mari. Cu mesajul de față, însă, eu mă adresez celor care vor să fie printre cei mai buni, să aibă un preț (și nu unul mic) și celor care vor să lucreze cu clienți de top.

Nu e ușor. Dar toate lucrurile încep de undeva și, sunt sigur, primii pași i-ați făcut voi deja. Eu îmi propun să vă susțin să-i faceți și pe următorii. Pe cei care ar trebui să vă stabilească ruta mai departe și care sunt, după mine, cei mai importanți.

De aceea organizez, în august, COACHING Summer School 2011, unde veți putea face exact pașii potriviți. Aici voi aduna persoane cu experiență internațională cu care veți putea lucra direct. Îi veți cunoaște, vă vor da tips and tricksurile lor și vă vor explica studii de caz unice, veți avea ocazia să-i întrebați lucruri și să socializați cu unii dintre profesioniștii care, teoretic, nici nu ar mai avea nevoie de o prezentare.

De ce să vii

O să o spun pe față: toți ne dorim mai mult. Și e normal. Vrem o zi care să înceapă și să se termine mai bine, întâlniri de calitate, o viață mai frumoasă și mai împlinită. Și, desigur, vrem să câștigăm mai bine. Mi se pare ceva natural. Dar pentru asta nu trebuie să devenim noi înșine mai buni?

Eu sunt o persoană curioasă, recunosc, și am stat de vorbă, de-a lungul timpului, cu mulți oameni. Pe unii clienți i-am întrebat cum aleg cu ce coachi să lucreze. Iar cu câțiva profesioniști din domeniu am vorbit despre cum fac ei coaching.

Iată, de exemplu, ce mi-au spus câțiva coachi care activează ca independenți sau intenționează să renunțe la job, pentru a face coaching full time:

  • îmi place să practic, dar nu să vând;
  • vreau să am (mai mulți) clienți de top;
  • când merg la întâlniri de networking caut clienți potențiali;
  • lucrul cu clienții de top mă motivează;
  • când sunt întrebat cu ce mă ocup, ajung să explic beneficiile coachingului;
  • explic cum practic eu coachingul și și cât de bună a fost școala pe care am făcut-o;
  • când sunt solicitat să lucrez, mi-e greu să-mi apăr prețul serviciilor;
  • nu reușesc să atrag atenția asupra serviciilor mele.

Ce cred eu:

  • 90% dintre cei care termină o școală de coaching nu-și pregătesc în niciun fel businessul de coaching;
  • 20% dintre coachii de pe piață nu sunt sustenabili (adică nu desfășoară doar activitatea de coaching);
  • 5% dintre coachii de pe piață reușesc să câștige mai mult de 20.000 de euro pe an.

De aceea, prin cele patru zile intensive de la COACHING Summer School 2011 îți propunem să reușești:

  • să fii mai informat și să-ți cunoști cât mai bine piața;
  • să fii încrezător;
  • să fii gata să ceri mai mulți bani pentru timpul și serviciile tale;
  • să-ți construiești o prezentare scurtă și interesantă;
  • să devii concentrat pe clienți și pe dorințele lor;
  • să înțelegi mai bine strategia, canalele și tacticile eficiente pentru dezvoltarea propriului business;
  • să-ți construiești contacte de valoare;
  • să primești feedback de la comunitate.

Desfășurarea școlii de vară

14 august, seara

Lansarea școlii de vară (cocktail party cu degustare de vinuri – hai să ne cunoaștem)

15-16 august (full days)

Modulul I Vânzare strategică + Marketing de Servicii

Facilitatori: Lisa Bloom, Șerban Chinole

+ alți invitați și surprize pe parcurs

29-30 august (full days) –

Modulul II – Angajarea Audienței + Poziționare

Facilitatori: Rareș Manolescu, Mihai Stănescu

+ alți invitați și surprize pe parcurs

Locație și alte facilități

Phoenicia Grand Hotel, Alexandru Serbanescu, Nr.87, Sector 1. Ai incluse și pranzul si pauzele de cafea pentru 4 zile.(va fi confirmata in urmatoarele mesaje)

Mai multe detalii și alți invitați surpriză voi anunța în săptămânile care vin; câțiva vor veni ca urmare a feedbackului de la voi. De asemenea, săptămâna viitoare (11-15 iulie) vă voi da mai multe detalii și voi răspunde la întrebări în cadrul unui webinar de 1h. Înscrierile sunt deja deschise la serban.chinole@iconsultants.ro.

Ce Primești

  • seară de networking savuroasă
  • 4 zile intensive de workshopuri și practică (valoare 1.200 de euro)
  • contacte valoroase
  • 3 sesiuni de follow-up online în următoarele 6 luni (valoare 150 euro fiecare)
  • un bilet la conferința ICF 2012 (valoare 250 de euro)
  • materiale și studii de caz pe care să le poți aprofunda mai apoi

Investiție

Final: 497 de euro + TVA (valoare 1.900 de euro)

Early Bird (până la 1 aug.): 397 de euro+TVA (-100 de euro reducere)

Pentru alumnii conferințelor ICF 2009, 2011 (până la 1 aug.): 347 de euro+TVA

Locuri

24

Inscrie-te Acum

Cum sa (nu) ne grabim dupa rezultate?

Nu înțelegeți greșit, rezultatele sunt bune și e bine să ajungem la un moment dat la ele. De fapt, e crucial. Este rasplata pentru efortul pe care l-am făcut și motivația să continuăm cu alte proiecte. Întrebarea e: de ce vrem să atingem rezultatele (din ce în ce mai) repede?

Auto-reglarea

Când mergeți pe jos, cu bicicleta sau cu mașina, aveți vreodată impresia, odată ajunși la destinație, că – din cauza gândurilor pe care n-ați avut puterea să le îndepăratați –, abia vă amintiți pe unde ați fost? De mici copii, părinții ne spun „să ne grăbim încet” sau ne amintesc faptul că „graba strică treaba”. Oare e vorba numai de atât? De unde vine vorba asta și ce rost are?

Căutăm să ajungem la rezultate cât mai rapid din două motive: primul – pentru rasplată și al doilea – pentru a scăpa de sarcina în sine.

În ultima vreme am întâlnit întrebarea „crezi că asta îmi rezolvă problema?” de mult prea multe ori. Și tot de atâtea ori răspund „nu știu, tu ce crezi?”. Defect de coach, probabil. Dar unul dintre primele lucruri pe care le-am învățat la școala de coaching de relație este că procesul de conștientizare al sistemului ajută funcția de autoreglare a acestuia. De obicei, ne concentram pe sarcinile pe care le avem de îndeplinit și mai puțin pe relația dintre membrii sistemului și pe felul în care aceasta funcționează sau nu. Dacă ne-am acorda timp să conștientizăm ceea ce merge bine și care sunt punctele sensibile și le-am accepta, acțiunile și reacțiile noastre ar fi diferite.

Și atunci, de ce să nu considerăm și individul un sistem în sine și de ce conștientizarea a ceea ce se întamplă cu el să nu-l ajute să-și regleze funcționarea?

La nivel superficial, vrem rezultatul final cu orice preț și repede. În profunzime, însă, obținerea rapidă a unui rezultat ne privează de conștientizarea procesului de obținere a lui (unde ne-a fost greu, unde ușor) – uneori, mult mai esențial pe termen lung.

Grabă sau slăbiciuni

Acceptarea a ceea ce suntem și mai ales a ceea ce nu suntem este cel mai greu lucru. Ne e frică să ne analizăm prea mult pentru că știm că vom gasi cu siguranță și lucruri care nu ne plac. Sau poate ne e teamă că nu vom fi destul de puternici să trecem peste ele.

Dar v-ați gândit vreodată la faptul că, necunoscându-ne slăbiciunile, nu ajungem să ne cunoaștem pe deplin punctele tari? Și, în consecință, nu scoatem din ele tot potențialul?

Cum putem ajunge să ne cunoaștem punctele tari și pe cele slabe? Simplu, gustând cu poftă din fiecare moment al drumului. Cu o viteză moderată către rezultat putem fi atenți și putem câștiga experiență din fiecare  etapă a drumului parcurs.

Toate aceste experiențe, momente de maximă încordare, de pierdere, de planificare și acțiune, de dezădejde și curaj, ne ajută să ne cunoaștem, să ne acceptăm și, din experiențele acumulate, să învățăm cum putem acționa cel mai bine în viitor. Nu spun să nu ne grăbim… pentru că, în definitiv, e inevitabil. Dar haideți să căutăm și să profităm din plin de cazurile în care putem să o luăm mai ușor.

Cu riscul de a semăna cu bunica, o spun serios de data asta: hai să ne grăbim încet.

23 vs 40

Te-ai gândit vreodată câte lucruri au în comun două vârste aflate la distanţă de două decenii? Pentru că s-ar putea să fie mai multe decât crezi.

23.

Ce avem la 23 de ani? Răspunsul e simplu: energie, răbdare, dorinţă de cunoaştere şi de explorare a cât mai multor lucruri şi timp pentru toate.

Ce nu avem? Claritate asupra a ceea ce vrem să facem. Ni se pare că orice hotărâre luăm poate fi trenul vieţii sau ne va închide multe alte porţi ce vor rămâne neexplorate, iar noi vom sfârşi cu un gust amar că nu le-am deschis.

40.

Ce se schimba la 40?  O sa râdeţi, dar adevărul este că aproape nimic. Doar că acum simţim dintr-o altă perspectivă îngrijorările vârstei de 23. După o perioadă  în care am muncit mult ăi trăit puţin, începem să ne gândim la schimbare. Reînvie sentimentul că nu am facut destul, că nu am văzut totul, că lumea reprezintă o infinitate de posibilităţi, din care noi am explorat numai o mică parte. Diferenţa, însă, este că acum sentimentul apare din teama că  nu mai avem mult timp.

Ce s-a întâmplat în cei 20 de ani? Am fost ancoraţi în „a face”. Multitudinea de posibilităţi care ne-a fost oferită peste lipsa unei identităţi clare (moştenire a unui sistem bolnav) ne-a determinat să căutăm să acumulăm mai mult experienţe materiale decât spirituale.

Trenuri

De curând, am avut ocazia sa fiu coach-ul unor persoane de 23 de ani, în cadrul „Săptămânii internaţionale de Coaching”. Au fost două experienţe extraordinare. Totul se referea la viitor. Toate frământările lor, toate întrebările şi neliniştile erau legate de ce va urma să se întâmple cu viaţa lor, fără a aduce niciun fel de bagaj din trecut. Deşi foarte realişti şi practici, erau „uşori” ca un fulg. Parcă zburau.

Unul dintre ei, o tânără studentă la master şi voluntară într-o organizaţie studenţească, primise de curând o ofertă de job şi nu ştia ce decizie să ia. „Ce fac?”, m-a întrebat la un moment dat. „Jobul ăsta ar putea fi trenul vieţii mele. Dar dacă mă duc, nu voi mai avea timp de voluntariat, lucru care îmi place atât de mult…”. Toţi cei din jur îi spun sa accepte jobul, dar ea nu îşi dă seama ce i-ar putea folosi mai mult, pe viitor.

Ce valorizăm?

Tot în practica mea am avut ocazia să lucrez cu persoane de 40 de ani (categorie în care, de altfel, mă înscriu şi eu). Ce e uimitor este să observi cum folosim experienţele acumulate pentru a rămâne ancoraţi în ceea ce facem, în loc să le lăsăm să ne îndrume în direcţii noi. Ne simţim atât de  legaţi sufleteşte de ceea ce am reuşit să facem până la momentul respectiv încât pur şi simplu nu putem renunţa.

Eu cred însă că problema se află, de fapt, în ceea ce valorizăm din viaţa noastră. “Omul sfinteşte locul”. Nu ceea ce facem ne defineşte, ci noi definim ceea ce facem.

Desigur, prin ceea ce facem căpătăm recunoaştere. Pentru ceea ce facem suntem apreciaţi şi lăudaţi. Dar v-aţi pus vreodată întrebarea de ce doi oameni care fac aceleaşi lucruri nu sunt apreciaţi la fel? Care este elementul diferit? Omul. Personalitatea lui.

Schimbări

Revenind la cifra 40, se naşte o întrebare: de ce revine sentimentul de nelinişte acum? Iar răspunsul e simplu:  pentru că ceea ce am tot făcut nu ne mai defineşte. Când, la 23 de ani, am făcut anumite alegeri, nu am greşit. Pentru că acele alegeri nu ne mai definesc. Nu greşim nici acum, dorindu-ne altceva.

E doar un process firesc: odată cu trecerea timpului avem alte nevoi pe care viaţa, aşa cum e ea în acel moment, nu ni le mai satisface. Totodată, începem să preţuim mai mult valorile personale şi începem să ne căutăm locul în propria viaţă.

Ce facem atunci? În cea mai mare parte a cazurilor, lăsăm trecutul să ne influenţeze şi ne acoperim lipsa de acţiune cu scuze de genul: „nu am timp”, „nu am cu ce”, „am copii de crescut acum” ş.a. Astfel că rămânem doar cu frustrarea de a nu fi făcut nimic.

Cum ar fi dacă în loc să ne ancoram în trecut ne-am îndrepta atenţia spre viitor, ca la 23 de ani, întrebându-ne: „Cine sunt şi cine vreau să fiu?”, „Cum pot să folosesc ce am învăţat până acum ca să merg mai departe?”, „

Cum vreau să arate viaţa mea?”, „Ce moştenire las în urmă?” (şi aici nu mă refer la lucrurile materiale).

Dar deasupra tuturor întrebărilor se află una singură: „În ce fel ne onorăm valorile în fiecare zi?”.

„Trebuie să fiu apreciat” / Sau nevoia de recunoaştere

De multe ori, ceea ce îi aduce satisfacţie unui manager cu ani buni de experienţă în spate nu mai este atât dimensiunea venitului, cât confirmarea şi recunoaşterea meritelor. Dar cum le poţi avea atunci când nu ştii de unde le poţi obţine?

Să luăm un caz concret. Petre, de exemplu, – cu care am lucrat la un moment dat din perspectiva de coach – este specializat în advertising şi sales. El este tipul serios, cu familie, top manager şi genul de persoană dispusă să ajute oricând este solicitat. De altfel, tocmai această disponibilitate plus backgroundul divers îl recomandă pentru o paletă întreagă de proiecte. În consecinţă, unii îl percep chiar ca fiind o persoană implicată în prea multe proiecte.

Problema cu care părea să se confrunte Petre – favorizată şi de backgroundul său dublu, în advertising şi sales – era că accepta mai multe proiecte, deşi în sinea lui nu era destul de fericit cu asta. Altele erau însă lucrurile care-i lipseau: comunicarea cu şeful lui şi claritatea în activitatea sa.Petre  era implicat în două proiecte, de care se achita fără prea multă validare sau feedback. Aceasta lipsă de reacţie din partea şefului îi crea o falsă impresie de neapreciere, în ciuda încrederii primite din partea restului colegilor.

Conştientizarea situaţiei reale

Perspectiva de lucru cu Petre a fost cea de conştientizare a realităţii în care evolua şi de a acţiona în ciuda percepţiilor sale.

Percepţiile greşite se nasc de multe ori pentru că tindem să ne creăm anumite credinţe faţă de ceilalţi sau să proiectăm asupra lor lucruri pe care, în subconştient, le simţim faţă de noi. Percepţiile greşite vin din lentilele pe care le purtăm şi ceea ce alegem să vedem prin ele, pentru că (deşi poate părea ciudat), de multe ori, noi alegem ce vedem.

Cu timpul, datorită interacţiunilor cu şeful său şi restul echipei (de tipul şedinţe, prezentări, discuţii 1 on 1 ş.a.), Petre si-a consolidat încrederea, căpătând claritate în privinţa situaţiei sale.

Apreciază-te

Un alt lucru care îl obstrucţiona: faptul că obiectivele companiei erau mereu legate de rezultate pe termen cât mai scurt şi intrau în contradicţie cu tendinţa lui Petre de construcţie şi aşteptarea unui punct critic, când lucrurile încep să se concretizeze (cum e închiderea unui deal, care poate apărea după luni bune de eforturi – vezi Malcom Gladwell, „Tipping Point”). De multe ori însă, corporaţiile îi forţează pe oameni să acţioneze mai repede decât le permite ritmul propriu.

Pragul cel mai greu peste care Petre a trebuit să treacă a fost acela de a înţelege că el este cel care trebuie să se aprecieze pe sine. În alţi termeni, am putea vorbi de nevoia primară de a fi iubit, pitită aici în spatele nevoii de atenţie şi valorizare.

La finalul anului de lucru, Petre a decis să solicite un singur proiect, prin care să ajungă la atingerea unui obiectiv măsurabil, concret, şi care să-i aducă confirmarea în echipa de management.

Prin ce era diferit Petre de acum din urmă cu un an şi ceva de cel de acum? Eu cred că prin curajul şi determinarea cu care a ales să renunţe la poziţia de manager bivalent şi expunându-se printr-un proiect specific, scalabil, cu grad de incertitudine ridicată. Atunci, nevoia sa de recunoaştere era deja depăşită.

* din motive care ţin de confidenţialitatea relaţiei dintre coach şi clienţii săi, personajele din articolele mele, deşi reale şi consultate anterior scrierii, apar cu pseudonime

„Trebuie să reuşesc ” sau despre frica de eşec

Există momente în viaţă în care iei hotărâri cruciale pentru viitorul tău. Puţini însă reşusesc acest lucru singuri.

În general, atenţia noastră este fixată pe ceea ce facem zilnic şi pe lucrurile care nu ne aduc satisfacţii. Ne îndoim de suficienţa cunoştintelor pe care le avem şi ajungem să ne întrebăm dacă am avem şanse de reuşită. De menţoionat că un element-cheie este uitat întotdeauna in aceste momente. Şi anume o întrebare mai degrabă existenţiala: „cine sunt eu, de fapt?”.

Sunt cine cred că sunt

În 2006, când am început formarea de coaching, am fost abordat de un client – să-i spunem Ionuţ – care îşi dorea  să lucrez cu el la un proiect personal. Mai precis, îşi dorea să ajungă să fie încrezător în el însuşi în 6 luni din de zile, atunci când urma să părăsească ţara.

Care era profilul lui Ionuţ? Un tânar cu 7 ani de experienţă în vânzări, o poziţie sigură într-o multinaţională cu un salariu destul de bun, plus maşină de serviciu la dispoziţie. Surprinzător pentru un salesman, de-a lungul lunilor în care am lucrat cu el am observat şi latura lui mai puţin socială, fiind o persoană orientată catre detalii şi având un spirit justitiar puternic.

L-am întrebat iniţial cam ce motive are să plece din ţară în acel moment, şi mi-a răspuns că se simte neapreciat de către şeful său.  În noua ţară de adopţie (America) îşi dorea un job sigur, însă simţea că nu e pregătit pentru refuzuri, de aceea m-a rugat să lucrez cu el la partea de „a fi” – adică prezentare personală şi poziţionarea într-o situaţie de emigrant fără experienţă pe acea piaţă.

Mesajul personal

Unul dintre exerciţiile pe care le-am făcut cu el a fost acela de punere pe hârtie a viziunii sale în noua ţară, cu toate detaliile pe care el şi le dorea acolo. Această parte e decisivă în cazul celor care caută răspunsuri legate de o situaţie incertă din viitor. Prin efortul de a scrie, imaginaţia ia locul fricii de necunoscut. Ionuţ a reuşit – în câteva sesiuni – să proiecteze slujba ideală, casa pe care şi-o doreşte şi chiar stilul de viaţă în noua ţară.

Genul acesta de exerciţii îţi sparg blocajul: nu mai stai cu gândirea critică activată. În acelaşi timp, îţi rescrie o parte din programul tău în inconştient. Aşa încât, atunci când a ajuns la destinaţie, Ionuţ deja ştia ce avea de făcut.

O altă provocare a fost legată de mesajul lui personal, element decisiv în prezentarea la interviu, handicapul perceput de el (anume lipsa de experienţă) pe  piaţă nouă, a fost în timp transformat în oportunitate pentru noul angajament. Mesajul personal se referă la cine eşti tu însuţi şi e direct legat de poziţionarea ta în afară. Mesajul personal trebuie să explice cine eşti şi de ce eşti bun pentru un anume post.

Pasul cel mare

La final ştiam că Ionuţ este pregătit pentru marea încercare a vieţii lui. Ceva, în mine, ceva rezona cu situaţia lui. Poate senzaţia de neprevăzut pe care şi eu o incercasem cu cinsprezece ani în urma. M-am bucurat când m-a sunat, după terminarea relaţiei de coaching, şi mi-a spus că şi-a găsit un job acolo.

Cazul lui Ionuţ a fost cu atât mai special cu cât experienţa mea în coaching (mică la acea vreme), alături de propriul exemplu (la 26 de ani vedeam cu ochii unui emigrant Statuia Libertăţii) m-au ajutat să „simt” mai bine provocarea. Cel mai emoţionant moment, însă, a fost doi ani mai târziu, când l-am vizitat şi am recunoscut casa, curtea, pajiştea, grătarul şi toate detaliile pe care el le proiectase împreună cu mine.

Trei obiective pentru antreprenori

Am fost invitat de Alex Gavriliu sa particip la o discutie pe teme legate de avantajele carierei intr-o multinationala – situatie in care probabil se gasesc multi tineri – si curajul de a incepe o afacere pe cont propriu.

A fost interesant, la intalnirea de luni, sa iau pulsul unui grup framantat de dileme, pe care intr-o mare masura le-am avut si eu, in urma cu circa 10 ani, atunci cand aventura mea abia incepea.

Voi descrie cele trei obiective de care vorbeam mai sus, din perspectiva proprie si as aprecia comentariile voastre pentru a intelege cat de mult seamana ce am trait eu cu experientele voastre curente.

Din ce am ascultat la intalnirea de luni seara, multi dintre noi avem foarte multe informatii la dispozitie, suntem tentati sa urmam diverse scoli de formare, care promit multe pana te inscrii si platesti, insa nu garanteaza obtinerea clientilor sau a contractelor. Nu vreau sa spun ca sunt inutile, insa as vrea sa va provoc la un exercitiu simplu: faceti un calcul inaintea oricarei decizii si fixati numarul de contracte necesare amortizarii acelei investitii. Din pacate, asa cum va relatam, moda sau orgoliul stau de prea multe ori la baza deciziilor de acest gen. Adesea, e vorba chiar de iluzia ca o diploma in plus te face mai bun.

UNU

Primul obiectiv tine de a fi calculat in decizii, nu doar entuziast sau visator. Acest prim calcul, ce se va constitui in directia pe care apuci dupa absolvire, va fi precum o parghie pentru reusita. Si apare o intrebare: stiu, din punct de vedere financiar, cam ce imi doresti si ce fac legat de oferta mea de servicii sau produse?

Este o vorba care spune ca oamenii care se plac, fac afaceri impreuna. Dar daca voi incerca sa ofer ce imi sugereaza altcineva doar din dorinta de a creste cat mai mult si mai repede, intr-o anumita masura acel serviciu nu provine din mine si nu-mi reprezinta calitatile si abilitatile.

Mai concret: esti bun la ceva (IT, de exemplu) daca te specializezi in acel domeniu si pui pasiune in a oferi servicii IT celor care sufera din lipsa lor. Atunci, poti spune bingo!, ai reusit. De multe ori, insa, se intampla ca o persoana calculata, rationala si buna la implementat proiecte si urmarit procese sa se apuce de vanzari, fara a avea abilitatile si comportmantele necesare in domeniu. Pe termen scurt ar putea functiona, insa contrazicerea propriilor inclinatii duce in timp la senzatia ca esti incomplet, nefericit.

DOI

Obiectivul numarul doi se numeste consecventa. Adica fii sincer cu tine si opreste-te la ce esti bun, nu te imprastia intr-o mie de directii si tactici, care in final, nu-ti vor aduce satisfactie. Chiar daca pare banal, ceea ce iti place sa faci cel mai mult, practicat intens, te va conduce catre realizare.

In cartea „Outliers”, tradusa la noi prin „Exceptionalii”, Malcolm Gladwell, descrie cateva exemple si ofera definitia Maestrului: 10.000 ore de practica.

TREI

Am lasat la sfarsit obiectivul cel mai greu de atins si anume: claritate

Cand lucrezi in vanzari stii ca ai doar cateva secunde ca sa faci o impresie puternica, ce iti asigura ulterior continuarea procesului. Ca antreprenor, ai tot atat timp sa convingi interlocutorul sau vizitatorul online.

Nu ai insa cum sa faci asta daca nu iti este clar cine esti, unde te duci si cum ajungi acolo.

Coaching de echipa

Coaching-ul de echipa este o metoda eficienta pentru a invata  membrii acesteia sa reduca potentialul de conflict, sa comunice mai bine unii cu ceilalti si sa lucreze impreuna pentru un obiectiv comun.

Echipele sunt formate pentru a produce rezultate ce nu pot fi obtinute doar prin efort individual.

In comparatie cu coaching-ul unu la unu (care se concentreaza pe dezvoltarea individuala), coaching-ul de echipa se concentreaza pe abilitatile interpersonale, pe interactiune si pe intelegerea comportamentelor in cadrul echipei.

Indiferent de personalitatea fiecarui membru al unei echipe, fiecare lider e bine sa inteleaga ca oamenii trebuie sa invete sa lucreze impreuna, sa relationeze intr-un mod pozitiv, sa nu evite conflictele ci sa le rezolve.

Comportamentul unui membru al echipei fata de colegii lui reprezinta cel mai important factor pentru progresul echipei. Altfel, poti avea o echipa formata din oameni super performanti si totusi, echipa sa nu produca rezultate.

Exista cateva etape simple ale unui process de coaching de echipa:

–       intelegerea mediului

–       identificarea barierelor de dezvoltare

–       alcatuirea unui plan de invatare in echipa

–       crearea unui mediu sigur de invatare si manifestare

–       dezvoltarea comportamentelor

–       obtinerea autonomiei echipei, astfel incat acesta sa-si rezolve singura problemele