23 vs 40

Te-ai gândit vreodată câte lucruri au în comun două vârste aflate la distanţă de două decenii? Pentru că s-ar putea să fie mai multe decât crezi.

23.

Ce avem la 23 de ani? Răspunsul e simplu: energie, răbdare, dorinţă de cunoaştere şi de explorare a cât mai multor lucruri şi timp pentru toate.

Ce nu avem? Claritate asupra a ceea ce vrem să facem. Ni se pare că orice hotărâre luăm poate fi trenul vieţii sau ne va închide multe alte porţi ce vor rămâne neexplorate, iar noi vom sfârşi cu un gust amar că nu le-am deschis.

40.

Ce se schimba la 40?  O sa râdeţi, dar adevărul este că aproape nimic. Doar că acum simţim dintr-o altă perspectivă îngrijorările vârstei de 23. După o perioadă  în care am muncit mult ăi trăit puţin, începem să ne gândim la schimbare. Reînvie sentimentul că nu am facut destul, că nu am văzut totul, că lumea reprezintă o infinitate de posibilităţi, din care noi am explorat numai o mică parte. Diferenţa, însă, este că acum sentimentul apare din teama că  nu mai avem mult timp.

Ce s-a întâmplat în cei 20 de ani? Am fost ancoraţi în „a face”. Multitudinea de posibilităţi care ne-a fost oferită peste lipsa unei identităţi clare (moştenire a unui sistem bolnav) ne-a determinat să căutăm să acumulăm mai mult experienţe materiale decât spirituale.

Trenuri

De curând, am avut ocazia sa fiu coach-ul unor persoane de 23 de ani, în cadrul „Săptămânii internaţionale de Coaching”. Au fost două experienţe extraordinare. Totul se referea la viitor. Toate frământările lor, toate întrebările şi neliniştile erau legate de ce va urma să se întâmple cu viaţa lor, fără a aduce niciun fel de bagaj din trecut. Deşi foarte realişti şi practici, erau „uşori” ca un fulg. Parcă zburau.

Unul dintre ei, o tânără studentă la master şi voluntară într-o organizaţie studenţească, primise de curând o ofertă de job şi nu ştia ce decizie să ia. „Ce fac?”, m-a întrebat la un moment dat. „Jobul ăsta ar putea fi trenul vieţii mele. Dar dacă mă duc, nu voi mai avea timp de voluntariat, lucru care îmi place atât de mult…”. Toţi cei din jur îi spun sa accepte jobul, dar ea nu îşi dă seama ce i-ar putea folosi mai mult, pe viitor.

Ce valorizăm?

Tot în practica mea am avut ocazia să lucrez cu persoane de 40 de ani (categorie în care, de altfel, mă înscriu şi eu). Ce e uimitor este să observi cum folosim experienţele acumulate pentru a rămâne ancoraţi în ceea ce facem, în loc să le lăsăm să ne îndrume în direcţii noi. Ne simţim atât de  legaţi sufleteşte de ceea ce am reuşit să facem până la momentul respectiv încât pur şi simplu nu putem renunţa.

Eu cred însă că problema se află, de fapt, în ceea ce valorizăm din viaţa noastră. “Omul sfinteşte locul”. Nu ceea ce facem ne defineşte, ci noi definim ceea ce facem.

Desigur, prin ceea ce facem căpătăm recunoaştere. Pentru ceea ce facem suntem apreciaţi şi lăudaţi. Dar v-aţi pus vreodată întrebarea de ce doi oameni care fac aceleaşi lucruri nu sunt apreciaţi la fel? Care este elementul diferit? Omul. Personalitatea lui.

Schimbări

Revenind la cifra 40, se naşte o întrebare: de ce revine sentimentul de nelinişte acum? Iar răspunsul e simplu:  pentru că ceea ce am tot făcut nu ne mai defineşte. Când, la 23 de ani, am făcut anumite alegeri, nu am greşit. Pentru că acele alegeri nu ne mai definesc. Nu greşim nici acum, dorindu-ne altceva.

E doar un process firesc: odată cu trecerea timpului avem alte nevoi pe care viaţa, aşa cum e ea în acel moment, nu ni le mai satisface. Totodată, începem să preţuim mai mult valorile personale şi începem să ne căutăm locul în propria viaţă.

Ce facem atunci? În cea mai mare parte a cazurilor, lăsăm trecutul să ne influenţeze şi ne acoperim lipsa de acţiune cu scuze de genul: „nu am timp”, „nu am cu ce”, „am copii de crescut acum” ş.a. Astfel că rămânem doar cu frustrarea de a nu fi făcut nimic.

Cum ar fi dacă în loc să ne ancoram în trecut ne-am îndrepta atenţia spre viitor, ca la 23 de ani, întrebându-ne: „Cine sunt şi cine vreau să fiu?”, „Cum pot să folosesc ce am învăţat până acum ca să merg mai departe?”, „

Cum vreau să arate viaţa mea?”, „Ce moştenire las în urmă?” (şi aici nu mă refer la lucrurile materiale).

Dar deasupra tuturor întrebărilor se află una singură: „În ce fel ne onorăm valorile în fiecare zi?”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>